Cred ca extraterestrii sunt fiinte cu doua inimi. Ciudati, neintelesi si goniti...

Ultimele care mor...

Aud din nou gândurile goale care se sparg de pereţii reci. Parcă aştept ceva. Parca pe undeva povestea asta a luat sfârşit. În cameră, razele invadatoare au pierit de mult dar inca nu m-am lăsat pradă întunericului. Nici nu stiu… Să trag şnurul de la jaluzele? Să pun capăt incertitudinii ? Dar astfel totul s-ar termina, iar povestea ar muri odată cu ea. Mă apropii de fereastră. Privirea îmi caută dovezi. Omaenii sunt eroi căci lumea e că o carte de basme. Fiecare perechi de ochi are povestea sa. A trecut şi ziua aceea. O alta i-a luat locul sau alta ar fi trebuit. Căci e tot aceea. Mă gândesc la anii care au trecut şi îmi dau seamă că nu mai sunt copil. Nu mai visez şi nu prea mai cred în basme. Să fie oare pentru că am crescut sau poate că jocul dulce-amărui al basmului s-a transpus în mine ? Căci în basme nu sunt numai Feţi- Frumoşi şi Ilene Cosânzene… Îmi amintesc cum era odinioară. Întocmai zileleor care îmi scăpa : la fel. Nimic mai mult. Poate că asta m-a plictisit şi m-a făcut să privesc în urmă. Dar ochii-mi sunt din nou aici. Şi ce văd ? Nimic din ce vedeam odată. Voinicul e rănit şi trage a muri. Frumoasa îl plânge şi-şi udă singurătatea ce o aşteaptă. Dar nu-mi mai amintesc aceste basme. Sunt undeva acolo, pierdute, rătăcite de nişte copii. Căci doar ei se mai joacă cu ele… Dar şi-au dat seamă că nu sunt jucarii…Le-au aruncat ? Cred că le-au lăsat să alunece uşor din buzunar. Poate că le-au văzut căzute, dar în drumul lor zbuciumat, nu s-au mai plecat măcar să ridice ce au pierdut. Nu s-au mai plecat şi nu şi-au mai întors capul să le arunce o simplă privire. Le-au omorât ! Sau poate că ele şi-au pus capăt cursului pentru că nu mai aveau folos. Ciudat ! Se spune că ele se sting ultimele…