Pastila timpului

Urasc Weekend-urile!! Intotdeauna le-am urat. Imi sunt atat de seci si lesios de lungi, apasatoare prin transparenta si goliciunea lor, cu ore monotone si debil de gemene, facute dintr-un timp care se intinde precum o guma de mestecat excesiv molfaita la care vrei sa renunti dar se incapataneaza sa se lase in urme…. Pastrez in amintire verile calde, cu dupa-amiezi lenese si grele, dar cu o caldura care te moleseste subit, care te face sa cedezi placut, sa te scufunzi in mod incuviintat intr-un somn adanc parca uitand de tine si de realitate… Intr-un somn pe care acum il descriu privit din realitate, in cuvintele unei pareri facute cu ochii deschisi caci de foarte putine ori m-am lasat si eu prada lui. Se pare ca inca din frageda copilarie am considerat, intocmai lui Eliade , somnul ca pe un vultur intruchipat din tarele umane, din slabiciunea fizica, care rapeste o imensa parte din viata omului, timp pretios, pe care omul, neintrebat fiind de optiunea sa, il ispraveste inutil, mumificandu-l. Unele lucruri sunt nedrepte sau paradoxaele, sau poate ca lumea inca nu a ajuns la nivelul evolutional necesar pentru a-mi satisface propriile nevoi...Suntem in secolul XXI, secolul vitezei, a revolutiilor inventionale, inventam si implantam in vietile noastre tot felul de masinarii si lucruri menite sa ne faca viata mai usoara, mai placuta, lucruri care sa ne ajute sa economisim cat mai mult timp. Sunt perfect de acord ! Pana aici. Timpul e pretios, nepretuibil de pretios. Si e intr-adevar vital sa realizam asta.. Si sa-l economisim. Dar sa il economisim pentru ce ?? Si aici se vede cat am inteles... Nici nu mai stiu cand mi s-a nascut prima data gandul asta , stiu asociat, odata cu momentul in care am constientizat notiunea de « timp » ca valenta spirituala, dar nu pot sa imi dau seama ca si moment cronologic.Dar asta nu are nici o importanta. Nu toate intamplarile sunt destul de importante ca sa aiba parte de o incadrare cronologica, sau din potriva, au o importanta aparte si isi au farmecul lor prin tocmai faptul ca se intampla lent si pe nesimtite...Intotdeauna aceste lucruri te pacalesc, si te ametesc din punctul asta de vedere. Stii ca s-au intamplat dar nu poti sa iti dai seama cum si cand, pur si simplu vine o zi in care relizezi faptul in sine. Si aceste lucruri le iubesc. Pentru ca sunt mult mai statornice. Poate insusi pentru faptul ca ele nu incearca sa pacaleasca timpul, poate pentru ca sunt destul de intelepte ca sa isi dea seama ca nu au sanse de reusita si tocmai de asta, folosesc timpul ca pe un aliat. Un aliat de mare incredere. Pentru ca timpul e o sabie cu doua taisuri, e precum un pittbull antrenat, pe care daca stii cum sa il « manipulezi » iti poate fii cel mai fidel prieten, cea mai serviabila sluga , sau din contra, te poate sfasia bucati. Si ca sa imi intaresc afirmatiile, pentru a-mi justifica crezurile, ma gandesc acum si la partea cealalta de caldaram, la lucrurile care se intampla brusc, care parca se sustrag timpului, care parca le si vad ranjind prosteste intr-un chip bolnav, prostesc in idioata convingerea ca au « prostit » timpul... Dar timpul nu se grabeste....dar nici nu isi pierde vremea...si le lasa...isi rupe o farama din el, nici prea mare , nici prea mica, intocmai potrivita sa le faca sa creada ca au reusit. Si joaca foarte fair-play. Daca toate aceste lucruri apar fara sa aiba nevoie de timp, fara sa si-l ia drept fundament, drept temelie, timpul considera ca nu au nevoie deloc de el...si tot asa cum apar...asa se si duc !! Zi-mi de cand a aparut ca sa iti spun cand dispare... Ma gandesc ca asta este bine de stiut si de luat in calcul in fiecare moment al vietii, inclusiv a celei cotidiene...Fie ca acceptam sau nu, e una dintre regulile nescrise, la care universul , involuntar dar totusi nefortat, se supune. Incepand de la cele mai marunte lucruri, continuand cu cladiri si terminand cu sentimente... Evolutia in sine, fizica sau sprirituala e indubitabil incorporata si incorporeaza la randul ei notiunea de timp. Am promis ca nu o sa mai impartasec gandul meu cu nimeni, de aceea am si evitat sa il pronunt in cuvinte. Si asta penrtu ca reactiile intelocutorilor m-au.... nici nu gasesc termen...nu, nu m-au speriat si nici nu mi-au parut ciudate, asa cum eu am parut in fata lor. Mai degraba, m-au intristat...profund. Dar asta tot nu m-a facut sa renunt sa imi doresc, sa astept sa se inventeze « pastila fermecata », « pastila timpului », pe care sa o iau si sa imi ofere avantajul nepretuit de a valorifica intr-adevar toate orele, tot timpul « somniferic ucis »... Accept ca oamenii se lasa firesc in prada acestui vultur, dar asta pentru ca nu au posibilitate de a alege, pentru ca nu au alternativa. Dar condamn in sinea mea pe cei care aleg sa o faca atunci cand au sansa alternativei, cei care, ii atribuie alta valente si aduc la rangul de placere o nevoie fiziologica compensatorie imperfectiunii umane. ’’ – Si cum sa nu mai dormim ??!! ’’ rostii intrigata, in timp ce ochii ei somnorosi in plina zi, cu ploapele umflate si incretite in stradania ei de a se concentra pentru a-si imagina mai fidel dramatismul tabloului ipotetic, spuneau mai mult decat o mie de cuvine. Privirea ei, incadrata in centrul pleoapleor crispate, se muta brusc si fara clipire in coltul ochiului drept, ca o desavarsit de completa si monumental expresiva declaratie vis-a vis de persoana mea. Pe moment, nici nu stiu ce anume mai exact m-a amuzat, daca faptul ca imi « spusese », fara nici un cuvant, ‘‘ ca nu sunt cu toate oile acasa ’’ sau modul literalmente artistic in care s-a exprimat... Ma gandesc, ca ar fi fost mult mai complicat daca ar fi apelat la cuvinte si ar fi necesitat TIMP sa imi explice. Dar si ea, la randul ei, A INTELES CA TIMPUL E PRETIOS ! Isi trase plapuma in cap lasandu-ma pe mine sa ma intreb care, ce, cum si cat a inteles....

Mecanic

M-am trezit de dimineaa cu un minut inainte ca ceasul sa sune.
Ce ciudat! In corpul meu imprim fara sa vreau strictetea rutinei si punctualitatea programului.
Pentru o fractiune de secunda chiar, am crezut ca sunt o bomba cu ceas si parca auzeam ticaind in ureche prevestirea dezastrului, cand toata incarcatura inmagazinata in mine, va exploda si va distruge totul.Mintea mi s-a blocat la ultimul tablou al acestei idei. In fata ochilor am vazut linistea deplina ce contrasta puternic cu consecintele dezastruoase ale exploziei si mi-am dat seama ca, asa cum de multe ori se intampla, lucrurile au luat o intorsatura neprevazuta: cauzele s-au schimbat si intocmai lor s-au schimbat si efectele.
Nu mai era explozie, era implozie, iar linistea de afara era de fapt linistea care ar fi trebuit sa dainuie inauntrul meu, sa elibereze, proiectand catastrofa cat mai departe de mine.
M-am ridicat din pat. Dupa linistea noptii, freamatul si glasurile trecatorilor ma agasau teribil iar lumina parca prea multa, imi parea atat de falsa, atat de sintetica, invadata de intuneric.
Am tras storurile in jos si intunericul din camera s-a contopit cu intunericul din mine fortand o forta. Cu cateva secunde inainte, privind in jurul meu mi-am dat seama ca eram inconjurata de multe lucruri inutile. Nu aveam nevoie de nimic din tot ce era acolo.
Acum, cu ochii inchisi si capul in maini incepeam sa pipai marginile golului fara sa pot sa apreciez dimensiunile si adancimea.
Simteam zimtii ascutiti, suprafete ciuruite , roase de neliniste si de o lipsa neidetificata.
Deodata insa, mi-am dat seama ca nu am timp pentru asa ceva. Orice minut pierdut in gandurile mele imi putea da peste cap intreg programul.
Apoi m-am gandit sa imi iau liber o zi... O singura zi. Numai eu cu gandurile mele!